În ultimii ani, din ce în ce mai multe cupluri caută alternative pentru spațiile tradiționale de nuntă, alegând să facă petrecerea și chiar ceremonia de nuntă în aer liber. Indiferent că acestea se desfășoară la un conac, într-o gradină, în vârf de munte sau pe plajă, trebuie să recunosc că ceremoniile și petrecerile de nuntă în aer liber au ceva special. Briza marii, un peisaj fantastic sau sunetele naturii chiar adaugă clipe de neuitat evenimentului.
Nunțile în aer liber sunt inedite și distractive atât pentru mire și mireasă, cât și pentru invitați, deoarece crează un fundal perfect pentru această ocazie, adaugă romantism și permite tuturor să se simtă relaxați și confortabili.
Câteva avantaje pentru o nuntă în aer liber? Aer curat, priveliște frumoasă, sunete relaxante, un apus extraordinar, vreme bună, mai multe variante pentru ședința foto sau portrete de familie, spațiu suficient pentru diverse activități, locuri de joacă în natură pentru cei care vin cu copii, posibilități nenumărate de distracție.
Desigur, o locație de nuntă în aer liber poate adăuga o doză de stres în privința evenimentului vostru: dacă plouă, dacă bate vântul prea tare, dacă e prea cald sau prea frig, dacă există probleme cu sonorizarea. Înainte de a va decide pentru locația voastră de nuntă în aer liber și a semna contractul, asigurați-va că există un plan B și că cei care se ocupă au suficientă experiență încât să se ocupe de acest aspect.
LOCAȚII DE NUNTĂ ÎN AER LIBER DIN BUCUREȘTI ȘI ÎMPREJURIMI
Iată o lista pe care mi-ar fi plăcut să o găsesc acum vreo doi ani, când căutăm loc fain pentru propria nuntă. De asemenea, pentru că și din punct de vedere fotografic îmi plac locațiile de nuntă în aer liber, m-am gândit să fac eu această listă, care sper să ajute pe cât mai mulți dintre voi în găsirea locului perfect pentru o nuntă așa cum visați.
Informațiile și prezentările locațiilor de nuntă în aer liber sunt din experiența mea și de pe website-ul fiecăreia. Aștept și de la voi mai multe detalii, experiențe, locuri noi și voi completa articolul cu fotografii și informații despre fiecare în parte, pe măsura ce le voi documenta. Nu este un top, le-am scris exact așa cum mi-au venit în minte sau cum le-am notat după ce le-am găsit scotocind internetul :).
1. Moșia Corbeanca
Moșia Corbeanca este un loc de poveste unde se adună o comunitate, este bistro-ul unde stau confortabil la masă mâncarea adevărată, prietenia și familia! Moșia este situată pe locul unei foste herghelii, lângă lac. Odată ce intri pe poartă o să simți energia bună, pe care Bogdan și Călin, împreună cu o mână de oameni misto, au adus-o aici.
Este chiar locul pe care l-am ales pentru nunta mea, băieții m-au cucerit cu entuziasm și mâncare bună dar și cu experiența pe care o au în organizarea de evenimente. Am bătut palma când foișorul pentru nuntă în aer liber era în faza de proiect și câteva luni mai târziu am fost printre cei ce l-au inaugurat. A ieșit mi-nu-nat!
Moșia Corbeanca este un loc de evenimente alternative, de relaxare și deconectare, spațiul este mare și există locuri de joacă pentru copii, o piscină în față bistro-ului și verdeață cât vezi cu ochii.
Mai multe informații aici: https://www.mosiacorbeanca.ro
Adresa: Strada Hipodromului 27, Ostratu 077066, Romania
2. The Wedding House
O locație de basm cu o poveste minunată! Alina și Ghica – o visătoare incurabilă și un realist convins – după cum se descriu chiar ei – au aranjat căsuța din Poiana lui Stânga pentru nunta lor, apoi treptat au amenajat spațiul aducând la viață un vis.
Prima locaţie pentru petreceri în grădina relaxate, romantice, country-chic. Un loc aparte, cu cireși, decoruri vintage, limonadă, beculețe în copaci și zâmbete. Bonus: puteți realiza o ședința foto la apus, cu câmpul în fundal, arată minunat!
Mai multe informații aici: https://theweddinghouse.ro
Adresa: Poiana Lui Stînga, Giurgiu, România, Vânătorii Mici, 087254
3. Domeniul Manasia
Aflată la o oră distanță de capitală, în inima Bărăganului, fosta reședință a prințului Efrem Obrenovici, fratele regelui Serbiei, încântă vizitatorul prin stilul eclectic cu elemente de arhitectură clasice și romantice.
Saloanele cu picturi originale, parcul generos cu arbori seculari și pavilionul de vară luminos oferă invitaților o panoramă încântătoare. Aerul curat, liniștea și păunii de pe pajiște întregesc senzația de armonie.
Biserica Înălțarea Domnului și Conacul Manasia fac parte din același ansamblu arhitectonic, astfel că puteți alege ca oficierea cununiei religioase să se desfășoare în imediata apropiere a conacului, acolo unde va avea loc nunta.Din informațiile prezentate pe website, este bine să programați o vizită la conac, unul dintre organizatorii de evenimente se va ocupa să vă facă turul complet al Domeniului și să pună la punct detaliile, în funcție de cum doriți să fie nuntă voastră.
Mai multe informații aici: https://domeniulmanasia.ro/en/home/
Adresa: Intrarea Conacului nr 1A, Manasia, Romania
4. Deschis Gastrobar
Este unul dintre localurile boeme care au fost deschise în spațiile industriale abandonate ale Bucureștiului. Situat pe acoperișul Industriei Bumbacului, lânga malul Dâmboviței și adus la viață câțiva de oameni cu viziune care l-au transformat într-un loc alternativ, Deschis Gastrobar e ca un colț de Vama Veche și te face să te simți ca în vacanță.
Caracterizat întru totul de sinonimele care-i poartă numele: cinstit, volubil, expansiv, prietenos și receptiv, Deschis Gastrobar este locul în care vara ești mai senin și mai aproape de soare. Locul și-a propus să unească, într-un cadru lejer, comunitatea de oameni activi-creativi și să pună la dispoziție spațiul de 500 mp ideilor frumoase.
Chiar dacă terasa nu este un loc tipic de organizare de evenimente, găzduiește câteva nunți pe an. Iar ultima dată când am fost în vizită spațiul de jos era în curs de amenajare chiar pentru evenimente.
Mai multe informații aici: http://deschisgastrobar.ro
Adresa: Splaiul Unirii 160, București
5. The Green Spot Wedd Barn
Una dintre primele locații autentice de tip hambar din preajma Bucureștiului, inaugurată în urmă cu un an, se află în localitatea Ciolpani și în vecinătatea pădurii Snagov. Are un aer romantic si boem.
Pe lângă hambarul propriu zis, găsim acolo și o poeniță secretă (unde se pot realiza atât ședințe foto cât și ceremonii de nuntă în aer liber), piscină, o rulotă hippie din 1960 și o căsuța strămutată din Ardeal, de peste o sută de ani vechime.
Imi place apropierea de natură, prezentă atât prin poziționarea hambarului lângă pădure, cât și prin folosirea în construcție a materialelor naturale și a materialelor și accesoriilor reciclate. Elementele decorative și mobilierul au fost create manual de către diferiți artiști sau achiziționate de la galerii și licitații.
Am observat o atenție deosebită a detaliilor și decoruri extrem de bine puse la punct. Am avut prima nuntă din sezonul acesta de nunți la The Green Spot Wedd Barn și am fost foarte plăcut impresionată de organizare și atmosferă. Cu siguranță veți avea aici o nuntă în aer liber de poveste!
Mai multe informații aici: https://www.facebook.com/thegreenspot.ro/
Adresa: DN 1 Bucuresti-Ploiesti nr. 190 B, Ciolpani 7000
6. TreeHouse
Una dintre primele locații din apropierea Bucureștiului pentru nuntă în aer liber, în natură, amplasată în liziera pădurii și care se continuă în pădure, oferind un spațiu plăcut și răcoros. TreeHouse oferă trei spații de nuntă în funcție de tematica pe care vreți să o alegeți și numărul de invitați pe care îl aveți.
Tree House Lungulețu este un spațiu rustic, cu multă iarbă verde, piscină, loc de joacă pentru copii și ponei. Tree House Lagoon Cosoba și Tree House Forest sunt locații mai elegante, așezate la marginea pădurii, cu spații generoase pentru dans și distracție.
Locațiile TreeHouse sunt ofertante pentru tematici și oferă multe oportunități de personalizare. De asemenea, mirii beneficiază de un bungalow pentru a petrece noaptea acolo și există și variante de cazare aproape pentru invitați. Dacă visați la o nuntă pe o pajste, mese frumos decorate, muzică în surdină și ciripit de păsărele, s-ar putea că asta să fie locul potrivit pentru voi.
Mai multe informații aici: https://nuntainnatura.treehouse.ro
Adresa: DJ711D, Lungulețu 137280
7. Padurile Regale
Așa cum spun și ei, pare un tărâm de basm amplasat în mijlocul civilizației urbane. Locul este aproape oraș, aerul este curat și atmosfera placută. Liniștea pădurii și mirosul proaspăt al vegetației sunt câteva ingrediente pentru o nuntă în aer liber așa cum visați.
Fie că va doriți o nuntă romantică, vintage, rustică sau elegantă, există oportunități de amenajare pentru fiecare.
Constructia de sticlă este încăpătoare și frumos amenajată iar luminile ambientale care se aprind după lăsarea serii completează aerul magic al locului.
Mai multe informații aici: http://www.padurileregale.ro/
Adresa: Padurile Regale, Corbeanca, Romania
8. Cireșul Salbatic
Situată în mijlocul pădurii, Cireșul Sălbatic este un loc bun pentru cei care își doresc intimitate și apropiere de natură atunci când sărbătoresc un moment deosebit din viață lor. Este un loc atipic, unde frumusețea și gingășia florii de cireș sălbatic se reflectă în decorul bogat în verdeață și lumină difuză.
Dispun de un cort de evenimente amplasat în inima pădurii cu un decor adaptabil pentru evenimente între 80 și 300 de persoane. Amenajarea spațiului interior este în ton cu ambianța exterioară, iar în zona lounge din preajma sălii vă puteți relaxa în natură.
Numele provine de la cireșii sălbatici care se găsesc în pădurea din jurul locației, care se aflau acolo când s-a început construcția. Ei sunt cei care dau notă de culoare primăvara, prin frumusețea florii de cireș.
Mai multe informații aici: http://ciresulsalbatic.ro
Adresa: Padurea Lucianca, DN1A, la 7 KM de localitatea Buftea
9. Club Cortina
Este situat în Corbeanca, la câțiva km de aeroportul Henri Coandă. O locație foarte potrivită pentru o nuntă în aer liber, clădirea este chiar pe malul lacului și are are 6000mp de grădină, parcare proprie, cazare, piscină exterioară, un club cu două săli centrale, terase, foișor, cramă, zona rustică cu grătar și o scenă pe apă.
Prin structura proprietații și arhitectură, locația este versatilă și permite o personalizare complexă, putându-se transformă în funcție de preferințele voastre.
Mai multe informații aici: http://cortinagarden.ro
Adresa: 148 (fost 313) Soseaua Unirii, Corbeanca
10. Casa Vlăsia
Casa Vlăsia este un loc născut din dragoste pentru frumos, liniște, mâncare sănătoasă și relaxare în natură. Un han ca odinioară, înconjurat de păduri și de lacuri, foarte aproape de Bucuresti, în zona de Nord.
Grija pentru natură se regăsesc și în modul în care este gândit hanul și clădirile care compun ferma. Pentru încălzire folosesc biomasă nepoluantă, cu pierderi reduse de căldură, iar cenușa rezultată din ardere închide ciclul ecologic, în momentul în care este împrăștiată peste culturile agricole, pe post de îngrășământ.
Hanul are propria fermă, grădina de legume, livezi și viță de vie iar asta se reflectă și în mâncarea pregătită acolo. Casa Vlăsia dispune de 34 de camere elegante și spațioase, distribuite pe trei etaje. Toate camerele au vedere spre grădină și sunt mobilate într-un stil modern, cu accent pe culori calde și relaxante.
Mai multe informații aici: http://www.casavlasia.ro
Adresa: Snagov, Soseaua Codrii Vlasiei nr. 2
11. La Maison des Jardins
Un salon de evenimente neconvențional, care reunește confortul și eleganța oferite de un ballroom cu farmecul unei grădini înflorite și parfumate.
De inspirație romantică, parcul Maison des Jardins este special amenajat pentru a oferi îndrăgostiților cadrul ideal pentru evenimentul lor. La doar câteva minute de București, grădinile franțuzești sunt însoțite de un salon, iar preparatele culinare sunt completate de muzică idilică. Pe lângă frumusețea salonului și a parcului, La Maison des Jardins are două terenuri de tenis și un parc dedicat distracției iubitorilor de sport, dar și a celor mici.
Pasiunea pentru frumos i-a îndemnat pe cei de la La Maison des Jardins să completeze locația cu o seră ce va fi deschisă în curând și va fi disponibilă pentru evenimente de tot felul.
Mai multe informații aici: https://www.salonlamaison.ro
Adresa: DN1 Calea Bucuresti nr. 107E Saftica, Jud. Ilfov, Romania
12. Flavours in the Garden
Este un spațiu de evenimente deschis într-una dintre locațiile iconice ale Bucureștiului, Clubul Diplomaților. Flavours în the Garden are o grădina foarte mare și trei locuri ce comunică prin aceasta: The Tent, The Pool și The Bistro.
Nunți se pot face la The Tent, care așa cum îi spune numele este un cort amplasat pe spațiul verde al clubului și care poate acomoda până la 250 de persoane. Beneficiază de un sistem de control al temperaturii, fiind astfel disponibil pe parcursul întregului an. Ferestrele mobile oferă acces către zona de lounge și către pavilion, precum și afară, pe spațiul verde. Construcția dominată de alb permite amenajări diverse, în ton cu fiecare eveniment în parte.
Nunți în aer liber se pot face și la The Pool, zona de piscină fiind locul perfect pentru o petrecere memorabilă. Accesul este facil către bistro sau terasa de vară, iar bucătarii Flavours pot organiza și sesiuni de live cooking.
Mai multe informații aici: http://flavoursinthegarden.ro/
Adresa: Soseaua Bucuresti-Ploiesti, 2B, Bucuresti, Romania 013691
13. Linea/Closer to the moon
Probabil cel mai frumos skybar din centrul Bucureștiului, cu o priveliște panoramică grozavă și care este o alternativă foarte interesantă și cu mare potențial pentru o nuntă inedită, la înălțime. Nu este în totalitate în aer liber dar există acces la terasa cu peisaj selenar și la scările de incendiu pe care puteți face o ședința foto extraordinară.
Priveliștea este inedită: se vede strada Lipscani în jos spre Izvor și apoi Bucureștiul spre Eroilor, Dâmbovița, Palatul Parlamentului și restul clădirilor noi și vechi dinspre vest. La ora apusului e cea mai plăcută priveliște, soarele apune exact pe direcția pe care Linea oferă cea mai bună priveliște asupra orașului.
Mai multe informații aici: http://www.linea.me
Adresa: Calea Victoriei 17, Sect 3 (cu intrarea din Lipscani)
14. Domeniul Greaca
Domeniul Greaca este o oază de liniște ce se întinde de-a lungul Luncii Dunării, în Sud Estul-ul judeţului Giurgiu. Resortul include un conac, un restaurant cu bucătărie românească și mediteraneană, o cramă modernă și două piscine.
Capacitatea restaurantului este de 80 invitați la care se adaugă încă de 90 de locuri disponibile pe terasă iar piscina amenajată pentru evenimente dispune de 350 locuri. Domeniul Greaca pune la dispoziție o gamă variată de facilităţi pentru o nuntă în aer liber aparte: cununia religioasă în aer liber, în cadrul Domeniului, petrecerea organizată la conac sau la piscină.
Mai multe informații aici: https://www.domeniul-greaca.ro/resort/
Adresa: DR Ioanitescu, Greaca 087120
15. Cortul I do Weddings
Acest loc se află departe de zgomotul orașului, de claxoane, agitație și trafic. Este o oază de verdeață, lângă lac, la 20 de minute de București. Cortul este cochet și încăpător iar pontonul are farmecul lui, puteți organiza pe el cununia sau un cocktail de primire cu limonadă și socată.
În fața cortului și în jurul lui, câmpurile sunt pline de culoare, puteți face aici și ședința foto. Echipa I Do Weddings promite să fie alături de voi în tot procesul de organizare a nunții pentru ca voi și invitații să vă simtiți perfect in ziua nunții, cu toate emoțiile ei.
Mai multe informații aici: https://nuntiinaerliber.ro
Adresa: KM27, DN3, aproape de Belciugatele
16. Conacul dintre vii
Ceva mai departe, Conacul dintre vii este la 90 km de București și este așezat pe 6000 mp mărginiți de cireși, vișini și meri, înconjurat de doisprezece hectare de vită de vie. Terasele și curtea interioară sunt cadrul ideal pentru o nuntă în aer liber, având capacitatea de până la 300 de locuri.
La Conacul dintre vii veți găsi drumuri cu cireși, podgorii și o casă boierească din altă epocă. Casa boierească este aranjată după orânduiala românească, cu toate bunurile gospodărești necesare oaspeților. Este mobilată după moda vremii în lemn și fier brut, cu parfum de istorie. Pereții albi, covoarele țesute pe dușumea, dormitorul cu divan și baldachin asigura toate cele necesare șederii. Hotelul este o structura de primire turistică dezvoltată într-un fost conac boieresc refăcut după toate standardele actuale ale industriei ospitalității.
Mai multe informații aici: http://www.conaculdintrevii.ro
Adresa: Urlati, str. Valea Bobului (Filitis) nr. 18
17. Conacul Serghiescu
La 35 km de Bucureşti, în mijlocul unui vast parc verde, un conac autentic de început de secol XIX te aşteaptă să-i descoperi povestea şi să te răsfeţi în curţile boiereşti şi camerele ce îmbină parfumul de odinioară şi confortul modern.
Conacul are cinci camere, decorate natural şi românesc, ce îmbie musafirii cu personalitatea seducătoare a vremurilor romantice şi tihnite de altădată. Poţi savura un ceai cald, o limonadă rece sau un pahar de vin iar din pridvorul înalt şi încăpător, poţi respira parfumul florilor şi admira un apus de soare încântător.
Conacul are doua spatii pentru organizare de evenimente: terasa – dedicată exclusiv nunţilor şi petrecerilor în aer liber poate fi decorată şi personalizată în funcţie de tematica aleasă. În mijlocul naturii, într-un spaţiu verde, neconvenţional şi intim, înconjurat de vegetaţie, vei avea parte de cel mai original garden party.
Hambarul este un spaţiu fermecător, perfect integrat în natură. Atmosfera relaxată, conturată de luminiţe, decoruri organice, baloţi de paie şi nuci impozanţi este ingredientul magic pentru orice nuntă boemă sau garden party în care singura etichetă este să te simţi bine, în largul tău.
Mai multe informații aici: https://www.conaculserghiescu.ro/en/
Adresa: sat Nuci, jud. Ilfov, 077140
19. Gradina Vlahiia Snagov
Grădina Vlahiia este proiectul de suflet al lui Cristian Dumitrescu, loc în care se împletesc firele vieții lui, de la valori tradiționale românești, deprinse în făgărașul copilăriei, până la influențe culturale asimilate în Canada și Toscana, unde a locuit.
Gândită că o oază de linişte în apropierea Bucureștiului, Grădina Vlahiia s-a extins pas cu pas, odată cu prima casă maramureșeană adusă din Ținutul Bârsanei ca amintire și semn de bun început.
Construcția de lemn și-a lăsat amprenta asupra gospodăriei din jurul ei prin motivele populare din Valea Izei, reconstituite la Snagov până în cel mai mic detaliu. Câmpul a deprins obiceiurile grădinăritului, pe măsură ce vila toscană, și-a făcut apariția pe strada florilor. Vila este rodul colaborării dintre arhitectul român Șerban Sturdza și Luciano Bazzari, maestru al arhitecturii toscane.
Mai multe informații aici: http://gradinavlahiia.ro
Adresa: Strada Albastrelelor 24, 077165 Snagov Sat
20. Gradina Hotel Caro
Aflată în inima orașului dar și în mijlocul naturii, grădina pune la dispoziție mai multe spații pentru o nuntă în aer liber. Sala Grand Ballroom & Grădina de cocktail: pe malul Lacului Tei, locația oferă o priveliște naturală spectaculoasă. Sala este modulară și poate fi împărțită în patru spații independente. Bonus: acces la grădina de cocktail și la un foaier spațios cu lumină naturală. Grădina de lângă lac poate fi un spațiu alternativ de relaxare, socializare și o gură de aer proaspăt. Atmosfera este relaxată, cu decor tip cocktail party și o fântână sculptată.
Dumbrava minunată: copaci înfloriți, flori, mure, veverițe și o deltă în formare. Dacă iubiți natura și peisajele romantice, ați găsit locul potrivit. În acest colț magic al domeniului Caro, briza vă poate aduce amintirea mării. Ideală pentru ceremonii religioase și nunți în aer liber.
La Hamace: pentru o nuntă intimă, neconvențională, o petrecere cu grătar sau o sărbătoare în familie – toate acestea sunt momente care se potrivesc perfect în acest cadru natural.
Mai multe informații aici: https://www.hotelcaro.ro/nunti-in-bucuresti
Adresa: Bd. Barbu Văcărescu nr. 164 A, sector 2, cod poștal 020285, București, România
21. Lagoo Snagov
Aflat la 20 de minute de București, la intrarea în Snagov Sat, pe malul lacului și încojurat de pădure, Lagoo Snagov este o locație de evenimente completă, unde zona interioară și exterioară se îmbină perfect.
Dacă vă doriți oficializarea ceremoniei religioase de nuntă într-o gradină, pe malul lacului, Lagoo Snagov este locația perfectă pentru voi. Este una dintre cele mai frumoase locații de nuntă în aer liber, unică și romantică.
Printre lucrurile pe care le veți găsi acolo se numără: o suprafață vastă de natură, două pavilioane scăldate în lumina naturală, design interior versatil ce vă permite personalizare spațiului pe orice temă, o camera dedicată miresei, ponton plutitor, parcare cu o capacitate de 300 de locuri.
Mai multe informații aici: https://lagoo.ro
Adresa: Snagov, 077165, Judeţul Ilfov, România
22. Gradina cu Licurici
La doar 8 km distanță față de centrul Bucureștiului, Grădina cu licurici este un loc magic ce se întinde pe o suprafață de 5000 mp, înconjurat de natură cât vezi cu ochii.
Departe de agitația orașului, în grădină veți găsi de toate: terase în aer liber, spațiu interior, bar, ponton, vedere la lacul Morii, parcare interioară, teren de volei, loc de joacă pentru copii, iarbă verde, plajă, bucătarie, pisici, licurici şi multă energie bună.
Este un spațiu în care orice eveniment are șanse mari să fie memorabil prin toate serviciile și spațiile pe care locația le oferă.
Mai multe informații aici: https://gradinaculicurici.ro
Adresa: Strada Gospodari 16, Rosu, Ilfov, Romania 077042
23. Artha Park Events
Salonul este situat la 15 minute de București, la intrarea în satul Snagov, pe malul lacului, pe al cărui luciu se întinde un covor de nuferi, roz, unici în Europa. Salonul este reprezentat de un elegant cort în stil american, îmbrăcat în sute de drapaje de mătase, care poate găzdui până la 300 persoane la mese.
Mai multe informații aici: http://www.artha.ro
Adresa: Şoseaua Ghermanesti – Snagov, la 9 km din DN1 Bucureşti – Ploieşti, sat Snagov, cod 077165, Judeţul Ilfov
24. Si-Lounge
Un spațiu neconvențional, simpatic și relaxat din București, cu design îndrăzneț ce combină elemente urbane și industriale. Locația este versatilă și găzduiește petreceri de nuntă în aer liber în grădină, pentru cei mai nonconformiști dintre voi.
Grădina este spațioasă, cu multă verdeață iar barul din centru arată spectaculos: un carusel cu luminițe.
Mai multe informații aici: http://si-lounge.ro
Adresa: Str. George Constantinescu nr 2-4, Bucuresti, Romania 020339
25. Artist, the Barn
Un nou spațiu de evenimente în natură, la câțiva kilometri de București, ce și-a deschis porțile anul acesta. Hambarul este înconjurat de o livadă tânără, iar decorul completează conceptul rustic al locului.
Spațiul verde generos de care dispun permite organizarea de ceremonii de nuntă în aer liber. Organizarea ceremoniei se face în funcție de dorințele clienților, iar amenajările pot fi diverse. Echipa de acolo vă poate ajută și cu sugestii privind tematică decorului, dar și cu închirierea logisticii de care dispun.
Această este lista mea, ea rămâne deschisă. Împreună cu voi as vrea sa fac o harta completă a locațiilor de nuntă în aer liber din București și vecinătatea lui.
Ce părere aveți? Cum vi se pare lista mea? Ce alte sugestii aveți care s-ar potrivi?
PS: Nu uitați, o decizie informată este cea mai bună decizie. Studiați lista de locații de nuntă în aer liber sau altele pe care le-ați găsit, mergeți să le faceți o vizită celor care vă plac, discutați cu oamenii care se ocupă de evenimente, citiți părerile clienților lor. Să aveți o nuntă ca-n povești!
Pe curând, Alexandra
Cateva nunți in aer liber, aici.