GO BACK
        TO MENU

         

         

        Cea mai mare parte a timpului o petrec cu familia. Ne place să călătorim și să încercăm lucruri noi împreună. Eu sunt cea mai puțin aventuroasă din familie, dar cu fetița mea mi-am propus să încerc să-mi depășesc cât mai multe limite si să fac lucruri care par banale pentru majoritatea, dar pe care eu le încerc pentru prima dată (mersul pe bicicletă, schiatul).

        ‍Cred că familia, prietenii și timpul pe care îl petrecem împreună sunt cele mai de preț lucruri din lume și fac viață cu adevărat frumoasă. Asta este bogăția pentru mine!

        Probabil asta este și motivul pentru care țin atât de mult la fotografia de nuntă. Cred că nunta este o zi extrem de specială și importantă în viețile oamenilor, o ocazie rară de a aduna în jurul nostru  pe toți acei pe care îi iubim, pentru a sărbători împreună dragostea pe care o avem pentru partenerul de viață.

        Îmi place să ascult și să spun povești, de aceea fotografia de nuntă mi se potrivește cel mai bine. Îmi plac emoțiile, de fiecare dată noi, sunt recunoscatoare că oamenii mă primesc în viețile lor pentru o zi, cea mai extraordinară zi, să simt și să  surprind povești de dragoste. 

        După mai bine de zece ani, încă mă trezesc entuziasmată și emoționată în dimineața fiecărui eveniment. Așa știu că sunt pe drumul  cel bun și că fac  ceea ce îmi place.