ROCSANA & BOGDAN – ȘEDINȚA FOTO ÎN CENTRUL ISTORIC
Ședința foto în Centrul Istoric al Bucureștiului nu a fost o premieră pentru mine, dar fiecare cuplu are darul de a mă face să văd cu alți ochi un loc pe care l-am mai văzut înainte.
Îmi place mult să fotografiez oameni care se iubesc și am emoții de fiecare dată când o fac. O vreme m-am gândit că poate asta-i o slăbiciune și că ar fi mai “profi” dacă n-aș avea atâtea emoții în ziua cununiei, a nunții sau a ședinței foto. Doar că în ultimii ani mi-am dat seama că super puterea mea de fotograf de eveniment e tocmai asta, că îmbrățișez aceste emoții și că în felul asta mă conectez mult mai bine cu oamenii pe care-i fotografiez. Iar asta mă ajută să le spun în imagini mai bine, mai sincer și mai fumos povestea de dragoste.
Uneori se întâmplă să mă sincronizez cu niște oameni din ăștia ca Rocsana și Bogdan: frumoși, genenosi, emoționați și taaare îndrăgostiți. Și atunci apare magia.
Țin să vă spun că în ciuda aparențelor, ei nu s-au vorbit înainte să se asorteze și s-au văzut îmbrăcăți în ținute pentru prima dată la ședința foto. Pe care inițial trebuia să o facem în altă parte, dar astrele s-au aliniat în ultimul moment și au rezultat fotografiile astea minunate, cu iz interbelic, în Centrul Istoric al Bucureștiului.
Mai multe povești de iubire, aici.