BIANCA & JEAN
Pe Jean și Bianca i-am cunoscut și fotografiat în cochetul lor apartament boho-chic din centrul Bucureștiului. Acolo unde nimic nu este întâmplător, fiecare obiect are rolul lui, iar detaliile sunt alese cu grijă de fiecare dintre parteneri. Cam așa arată viața împreună a unui jurnalist de dans sportiv – Bianca și a unui cântăreț – Jean. Aș zice că “armonie” este cel mai potrivit cuvânt.
Povestea lor de dragoste este inedită și ar putea reprezenta un scenariu de film de succes: au fost colegi de liceu în Constanța dar s-au îndrăgostit abia în ultimul an de liceu, când au plecat împreună la Paris pentru trei zile, la Moulin Rouge. Apoi Bianca a plecat să studieze antropologie socială în Manchester și au avut o relație de patru ani la distanță, care a rezistat în ciuda faptului că apropiații nu le dădeau șanse împreună.
Apoi Bianca s-a întors, au aranjat împreună apartamentul lor boem, unde trăiesc o iubire frumoasă și intensă, printre acorduri de chitară, în propriul lor film autentic, nebun și colorat.